Doinița Oancea a avut o reacție subliminală înainte de nunta Lorei cu Ionuț Ghenu. Actrița a postat un videoclip cu un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare!
Lora trăiește o poveste de dragoste ca-n filme alături de Ionuț Ghenu, iar astăzi, 5 octombrie, cei doi au devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu. Cei doi sunt împreună de foarte mulți ani, însă de-a lungul timpului au existat câteva controverse, asta pentru că artista a fost acuzată că i-ar fi furat iubitul Doiniței Oancea, pe Ionuț Ghenu, în condițiile în care erau prietene.
Aseară, înainte de cununia religioasă a Lorei cu Ionuț Ghenu, Doinița Oancea a publicat pe rețelele de socializare un videoclip cu un mesaj controversat în care sublinia ideea de prietenie dintre soție și amantă. Iar fanii n-au putut să nu observe aluzia subtilă!
„Când soția și amanta devin prietene”, acesta este mesajul din videoclipul postat de Doinița Oancea pe Instagram.
Lora și partenerul ei de viață se bucură de clipe de vis împreună. Cei doi s-au cununat religios într-un cadru de poveste, iar emoțiile bineînțeles că au fost la cote maxime. Cei doi voiau să își unească destinele încă din anul 2020, dar pandemia de COVID-19 le-a cam stricat planurile. Ulterior, a început războiul din Ucraina, motiv pentru care au ales să mai aștepte.
Visul celor doi a devenit realitate astăzi. Cei doi sunt soț și soție acum, iar alături de ei în această zi importantă au fost cele mai dragi persoane. Lora și Ionuț Ghenu sunt de nedespărțit, așa că au așteptat cu nerăbdare să își jure iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu.
Slujba de cununie s-a încheiat deja, iar acum ce mai rămâne de făcut? Să se distreze pe cinste cu ocazia acestui moment special de care își vor aminti toată viața. Totul a fost perfect, exact așa cum și-au imaginat!